Cred că una dintre cele mai grele decizii este să alegi cel mai bun frigider în 2024. Nu mă feresc să vă spun faptul că sunt tone de modele pe piață, ce ne fac cu ochiul de fiecare dată. Oferta este diversificată!
Editorii noștri cercetează, testează si recomanda in mod independent cele mai bune produse. Totodată, vă invit activ să vă integrați în comunitate. Doar așa vom putea crește cu informații despre frigidere.
Și mă pun în postura celui care dă banii și întreb: care frigider este mai bun? La ce trebuie să mă uit atunci când aleg primul frigider?
Sigur, eu unul îmi doresc ca primul frigider să fie și ultimul. Din păcate, știți prea bine că suntem o societate de consum și nu vom putea să ținem un frigider atât de mult timp. Pentru că sunt garantate mult mai puțini ani față de cele de pe vremuri. Și, oricum, funcționau și ele câțiva ani buni fără intervenții.
Avantajul era că cineva se pricepea la asta. Acum piesele au ajuns atât de scumpe, iar meșterii pricepuți au plecat în afară. Este tot mai greu să găsești pe cineva care să umble cu cap și să nu ajungi sa plătești cât un frigider nou.
Așadar, pentru cei care caută un frigider nou m-am gândit să fac un îndrumar prin care să vă arăt lucrurile esențiale pe care trebuie să le aveți în considerare pentru momentul în care vă veți decide că aveți nevoie de un model nou.
Ce trebuie să știu înainte de a alege un frigider?
Trebuie să vă gândiți de unde achiziționați produsul. Eu unul prefer varianta online pentru că nu am suficient timp disponibil pentru a alerga după oferte. Sunt destule oferte în mediul ăsta, pot compara rapid prețurile. Sigur că este o mare parte de oameni care preferă să se ducă ei să aleagă, să îl care, să tragă de el. La început credeam că oamenii fără prea multă educație au frica de mediul online, dar am prieteni cu facultate, cu doctorat chiar ce preferă să cumpere din magazin. Să îl care ei până la etajul 5, cu mâna.
Poate că la produsele mici merită să le atingi, dar un frigider este imens. În mare, îi cunoști design-ul, în plus se poartă modelele încorporabile, pentru a ieși cât mai puțin în evidență. Ce vei vedea dacă te duci fizic în magazin? Îți cară ei acasă produsul?
În mediul online ai aceleași prețuri și poți comanda oricând, la un click. Ai servicii de curierat ce îți aduc produsul chiar și la etajul 8. Asta este treaba lor, să îți aducă până la ușă produsul.
Vezi top 3 frigidere recomandate de mine astăzi, 06 Octombrie 2024
M-am orientat spre modele nu foarte scumpe pentru ca toată lumea să își permită o astfel de mașină. Încercăm să alegem zilnic cele mai rentabile oferte.
Sharp SJ-BA10DMXIF
- 331 l
- Clasa F
- Full No Frost
- Inox
Beko B5RDNE504LXBR
- No Frost
- 477 l
- Usi reversibile
- Avertizare luminoasa
- H 186.5 cm
- Clasa E
- Dark inox
Samsung RT47CB662622EO
- 465L
- clasa E
- SpaceMax™
- WiFi
Ok, ok, vă provoc să cumpărați din online pentru că este mai comod. Dar obțin preț mai bun?
În contextul actual ieftin și bun nu există. Ar trebui să vă mint ca să vă spun asta. Marele avantaj este că produsele nu stau la magazin, ci la furnizor, iar prețurile de depozitare aproape că nu există. Dezavantajul pentru magazinele mici este că pot să nu aibă pe stoc toate produsele și livrarea să ajungă un pic mai târziu.
Sunt situații și situații, dar comunicarea ar trebui să fie primul obiectiv.
Cum aleg cel mai bun frigider în 2024?
Ghidul acesta se referă strict la frigidere. Voi încerca să dezvolt alt articol și pentru combinele frigorifice și mă voi îndrepta chiar și spre modelele side by side.
Poziția congelatorului. Sus sau jos? Deloc?
Se spune că alegerea frigiderului este treaba soției. Cel puțin la partea de design. Eu aș mai trece pe listă și utilizarea acestuia.
E foarte important să alegem un frigider cu congelatorul sus sau care să aibă congelator jos. Una este să te întinzi după produs, alta este să îl ai la îndemână.
Alții preferă ca acesta să nu existe. Nu folosesc lucruri congelate așa că preferă să achiziționeze un frigider fără congelator. Nu mi se pare cea mai ok variantă pentru că nu iei un frigider pentru 2 zile, ci pentru o perioadă mai lungă de timp.
Dimensiuni
Prefer ca acesta să fie cât mai înalt. Fix cât este camera în care locuiesc. Nu văd de ce aș insista pe un model mai mic pentru că spațiul de deasupra oricum nu îl folosesc. Eh, stau într-un apartament de 50 de mp. Trebuie să profit de fiecare cm de spațiu din casă.
Tot aici cred că putem să discutăm și despre stocare. E bine să aveți în vedere că sunt modele cu un interior mai permisiv și altele cu unul mai înghesuit. Dacă ne uităm în specificații vom vedea câți litri pot încăpea în acel frigider.
Pe de altă parte, măsurați foarte bine locația, să puteți să ajungeți în bucătărie sau acolo unde doriți să amplasați frigiderul. Să nu cumva să dați retur doar pentru că nu încape în casă.
Tehnologii folosite
Sunt multe tehnici de marketing ce ne fac să ne aruncăm ochii spre lucruri de care nu avem nevoie. Pe noi ne interesează lucruri precum:
- calitatea compresorului
- sistemul de dezghețare
- protecțiile antibacterii
Sunt convins ca n-am putut să acopăr toată gama de informații pentru alegerea unui frigider ieftin, dar bun. Vă invit să mutăm discuția în comentarii pentru a vedea ceea ce avem nevoie.
Ca o părere personală, observ că tot mai multe modele sunt realizate din material de slabă calitate. Eu mi-am achiziționat un frigider de la Electrolux, am încercat să merg pe un model mediu și am fost destul de dezamăgit de produs în sine. Își face treaba, este cu touchscreen, arată destul de ok, dar tabla mi se pare foarte slabă, nu este tocmai ce mă așteptam eu.
Ușor, ușor ne-am îndreptat spre o piață de consum. Nu mai știm ce înseamnă calitatea, ci doar cantitatea.
Câteva lucruri de luat în seamă
Nu toate alimentele trebuie puse în frigider. Unele dintre acestea își pot pierde valoarea nutritivă, poate chiar și gustul sau textura dacă le ținem la temperaturi scăzute, implicit în frigider. Așadar, nu țineți:
- avocado necopt în frigider pentru că se va înmuia
- cartofi – sub 7 grade vor fi din ce în ce mai dulci
- ciocolată – cristalul de zaharoză își schimbă proprietățile, implicit își va pierde aroma
- fructe tropicale
- ceapă
- cafea
- ulei de măsline
- roșii
- miere
Frigider încorporabil sau nu?
Se poate să alegeți orice variantă credeți că e mai ok, în funcție de ceea ce doriți să faceți în casă. Eu n-am luat un frigider încorporabil, dar am reușit să fac un sistem dintr-un mecanism care se găsește la magazinele de accesorii pentru pal.
Practic, am încorporat într-un dulap, iar lumea care vine în vizită nici nu bănuiește că acolo este un frigider.
Iată, mai jos, câteva lucruri esențiale despre eficiența unui frigider.
Ghid Alegere Cel Mai Bun Frigider
branduri premium
- Miele
- Siemens
- Bosch
branduri medium
- Gorenje
- Panasonic
- Hotpoint
Am încercat să realizez unul dintre cele mai interesante ghiduri pentru a vă îndruma în alegerea corectă a frigiderului vostru. De asemenea, vă invit să discutăm în comentarii pe baza acestor lucruri. A celui mai bun frigider pentru voi.
Liliana P a zis
Bună,
Aș dori o recomandare pentru o combină frigorifică pe care aș dori să o achiziționez! Oscilez intre https://emag.ro/combina-frigorifica-bosch-419-l-low-frost-vitafresh-clasa-c-h-201-cm-inox-antiamprenta-kge49aica/pd/DFYKW2MBM/ și https://emag.ro/combina-frigorifica-samsung-390-l-nofrost-compresor-digital-inverter-all-around-coooling-clasa-c-h-203-cm-metal-graphite-rb38t602csa-ef/pd/DZGB92MBM/. Una e no frost, iar cealaltă low frost.
Dacă aveți și alte recomandări m-ar ajuta enorm să mă hotărăsc. Vreau să fie economică si volum mai mare la frigider. Buget aproximativ 3000 lei și un voucher rabla. Multumesc pentru un eventual răspuns!
Daniel a zis
Eu am Bosch, iar fata de Samsungul vechi e incomparabil mai bun spatiul de stocare, dar low frostul face diferenta. Nu am probleme cu fructele si legumele de nicio culoare.
Serban Ioana a zis
Pot sa schimb un frigider Artic în garanție și sa cumpăr o combina sa dau diferența?
Yamasha a zis
Din păcate, nu. Doar să vindeți second hand și să puneți diferența.
Genoveva a zis
Buna, e prima data când achizitionez un frigider și m-ar ajuta foarte mult o părere. Am găsit recomandarea ta pentru :
Combina frigorifica Bosch KGE36ALCA, 308 l, Low Frost, VitaFresh, Clasa C, H 186 cm, Argintiu
Însă sunt interesata și de acest model de la Samsung
Combina frigorifica Samsung RB38T602CSA/EF, 390 l, NoFrost, Compresor Digital Inverter, All around coooling, Clasa C, H 203 cm, Metal Graphite
Sunt câteva diferențe: cel de la Samsung este mai spațios iar cel de la Bosch am văzut că are mai multe funcții și o autonomie fără curent mult mai mare și are mai multe funcții (nu știu ce reprezinta fiecare și la ce m-ar ajuta în comparație cu cel de la Samsung)
Yamasha a zis
Păi de ce ar trebui să plecăm de la premisa că ai nevoie de o autonomie atât de mare fără curent? Sunt probleme locale?
Alin a zis
Buna ziua
Buna ziua
Avand in vedere ca am spatiu mic de amplasare a combinei frigorifice.. in spate am mult loc, dar in laterale am: 2 cm stanga, 2,5 cm dreapta, si m-am uitat in oferta emag si ma gasit:
Combina frigorifica Samsung RB33B610EBN/EF, 344 l, Clasa E, Total No Frost, All-Around Cooling, Compresor Digital Inverter, SpaceMax, H 185.3 cm, Negru
Combina frigorifica LG GBP32DSKZN, 384 l, Full NoFrost, Compresor Smart Inverter, Display, DoorCooling, SmartDiagnosis, NatureFresh, Clasa E, H 203 cm, Gri
Ce imi recomandati ???
Sau alta marca
Multumesc
Yamasha a zis
Eu aș zice să vă orientați spre LG.